INFRACȚIUNEA DE A LUA CINA...

...și adevărata ticăloșie

„Două gunoaie” este comentariul cu cele mai multe like-uri la fotografia „furată” în timpul unei cine private la care am participat sâmbătă seara, într-un restaurant din Cetatea Oradea.

Credit foto: știu cine a făcut fotografia, dar ce rost are să îi dau numele…?!

Știu cine a făcut fotografia, de la câteva mese distanță, deghizat în poziția „naturală” de client care își verifică telefonul. Am văzut tot momentul și, deși era o cină privată, admit că restaurantul e un loc public. Lipsa manierelor unui conviv nu e un motiv să te ridici de la masă și să-l dojenești. Educația se face acasă și în școală, nu în restaurant. În plus — de ce să mă ridic de la masă? — nu aveam nimic de ascuns…

Ce să ascund? Nu-s obișnuit să îmi dau întâlniri prin separeuri, saloane VIP, case conspirative.

„Și dacă te vede lumea…?” Nu am de ce să-mi ascund anturajul de ochii lumii și nici nu-mi selectez compania după gura ei.

Eram la cină — eu și două familii, la aceeași masă — sâmbătă seara. Abia două zile mai târziu, când fotografia a fost distribuită peste tot, am înțeles că sunt acuzat de infracțiunea de a împărți cina cu un om care se întâmplă să ocupe provizoriu funcția de premier al României.

Nu-mi aleg partenerii de viață, profesie sau cină după funcție sau popularitate, ci după valori.

Am o relație personală cu Ilie Bolojan de pe vremea când era primarul nepopular al municipiului Oradea, iar cetățenii îl porecleau „Primaru Demolare” sau „Bolovan”. I-am admirat mereu puterea de muncă în ochiul furtunii, concentrarea pe obiectiv în medii potrivnice și tăria de a face ceea ce trebuie, nu ceea ce dă bine. E enervant de serios și asta îl face, de multe ori, să treacă drept un om inflexibil.

Am continuat această relație și în timpurile în care cei care îl botează astăzi „Ilie Sărăcie” făceau cozi la Primăria Oradea pentru a primi binecuvântarea celui mai performant administrator local din țară. Și, după cum se vede în fotografia virală, relația continuă și acum, când Ilie Bolojan este premierul nevoit să ia cele mai nepopulare măsuri din ultimul deceniu.

Nu i-am cerut vreodată, în toți acești ani, nimic. În afară de invitația la două podcasturi Fain & Simplu. Ambele sunt publice. Cine îl cunoaște pe Bolojan știe că e un om căruia nu îi poți cere ceva în interes personal. Și, reciproc: profesional, nu m-a rugat vreodată să îl ajut cu ceva prin vocea sau activitatea mea publică. Cine mă cunoaște știe că nimic nu mă scoate mai mult din sărite decât să îmi ceară cineva vreun avantaj, comision sau beneficiu în virtutea relației personale pe care o are cu mine sau a unei autorități pe care o exercită.

Nu am facturat sau încasat vreodată bani de la partide politice, nici în nume propriu, nici la podcast și nici la radio. Toată activitatea mea este la vedere de peste două decenii, de când fac ceea ce îmi place mai mult, și cred că asta deranjează enorm.

Și, totuși, cum explic faptul că …

„Oradea a plătit către Radio ZU 1 milion de euro în 6 ani, tribut pentru imaginea bună a lui Bolojan”?

E una dintre minciunile care se tot rostogolesc de ani de zile. Iar repetarea ei devine adevăr pentru cei care o aud de mai multe ori. De aceea, cred că trebuie lămurită:

- Din cele 6 ediții „Orașul Faptelor Bune” care au avut loc la Oradea, doar una (2019) a avut loc în timpul mandatului de primar al lui Ilie Bolojan.

- Niciun leu (zero) din bugetul Municipiului Oradea nu a fost încasat de către Radio ZU.

- Municipiul Oradea a contribuit în 2025 cu 1,1 milioane lei exclusiv pentru construcția din Târgul de Crăciun Oradea și pentru transportul și cazarea artiștilor care au cântat în cadrul Târgului, în beneficiul cazurilor umanitare din Orașul Faptelor Bune.

- Cu alte cuvinte, orașul a investit în infrastructură 200.000 de euro pentru 7 zile de evenimente cu intrare liberă pentru public, dar Radio ZU a încasat 0 (zero) euro din această sumă.

- Radio ZU suportă în fiecare an toate cheltuielile de relocare și transmisiune pentru cele 7 zile de maraton umanitar în direct, plus cei 20 de artiști care au susținut concerte în cele 7 seri.

- Orașul Faptelor Bune este un parteneriat, nu un blat pe bani publici. Municipiul Oradea suportă o parte a cheltuielilor, iar Radio ZU o altă parte. Cine câștigă?

- În decembrie 2024, Orașul Faptelor Bune a adunat 1.189.732 euro din donații pentru zecile de cazuri umanitare pe care le-am prezentat în direct. Nicio donație nu e încasată de Radio ZU, ci ajunge în conturile de care beneficiază cei în nevoie.

- În decembrie 2025, Orașul Faptelor Bune a adunat suma finală de 1.151.112 euro pentru alte zeci de cazuri.

Poate fi lipsă de informare sau rea-voință să scrii în mod repetat minciuna că „Oradea a dat Radio ZU 1,1 milioane de lei”. Dar e o ticăloșie să nu amintești niciodată că acest eveniment caritabil a adunat, numai în ultima ediție, peste 1,1 milioane euro pentru oameni lipsiți de ajutor sau speranță. Asta e ticăloșia: să ștergi cu buldozerul urii viețile salvate, destinele transformate, mamele care plâng de fericire, copiii cărora Orașul Faptelor Bune le-a dat zile, pași, aripi, copilărie…

În cei 6 ani de Orașul Faptelor Bune la Oradea, ascultătorii Radio ZU au reușit să adune 5.330.000 euro pentru semenii lor. Iar Municipiul Oradea a investit în construcția acestui proiect umanitar, în 6 ani, 1,1 milioane euro. Nu în Radio ZU, nu în Mihai Morar.

„Bun, bun, lasă asta, dar zi-mi cum ți-a făcut cadou Bolojan cafenea la Oradea…”

Dacă tot m-am pornit, merită să demontez și această ticăloșie.

Revenind an după an în Oradea, am văzut cum se transformă orașul, cum crește. M-am îndrăgostit de oraș, de respectul pentru arhitectură și istoria lui, de urbanismul făcut cu cap, dar mi-au intrat la suflet oamenii. Oradea nu-i o lume ideală într-o țară infernală, dar pentru mine e un model de normalitate.

Anul trecut, când Ilie Bolojan era deja într-o funcție „la Capitală”, am primit de la un cunoscut propunerea de a prelua un spațiu comercial și de a-l transforma în a treia cafenea Emozia. După București și Cluj, am simțit că Oradea, aflată în plină dezvoltare, este un loc potrivit pentru conceptul meu de „cafea bună pentru oameni faini”.

Nu l-am sunat pe Ilie Bolojan pentru a-i cere spațiul. Ar fi fost culmea: era interimar la Cotroceni în acea perioadă.

Am preluat subsolul clădirii Muzeului Ady Endre, cu o chirie de 500 euro lunar către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Emozia mai plătește 400 euro lunar Primăriei Oradea pentru terasă. Pe lângă 900 de euro chirie, prin contract, cafeneaua plătește toate utilitățile pentru Muzeul Ady Endre. Asta înseamnă sume cuprinse între 5.400 și 9.200 lei/lună, până acum.

Așadar, „cadoul” pe care l-am primit mă costă în jur de 2.000 euro lunar. Am investit, înainte de deschiderea cafenelei, câteva zeci de mii de euro în amenajarea ei. Plus câteva weekenduri pe banii mei la Oradea pentru promovarea ei. Ca mic antreprenor în HoReCa, am fost la fel de afectat de creșterea TVA-ului lui Bolojan. Iar Florin Birta, primarul orașului, nu m-a scutit de plata taxelor și impozitelor locale.

Și nici nu m-am dus sâmbătă la cină cu cei doi pentru a le cere asta. Sau orice altceva. Într-o lume strâmbă, cu gândire strâmtă, pare, într-adevăr, lipsit de sens să te așezi la masă cu niște oameni cu funcții importante fără să existe un interes la mijloc.

Știți care mai e ticăloșia? Că așa-zișii ziariști, apostoli ai adevărului hâd și ai gândului pervertit, cei care rostogolesc conspirația Bolojan–Morar, judecă această relație umană prin filtrul lor. Și mintea lor vicioasă nu poate concepe că, atunci când te vezi cu un om care ocupă o demnitate sau o poziție de putere, adevărata ta putere e să nu vrei nimic de la el.

Și eu îmi iubesc această putere. Puterea de a nu fi nimănui dator cu nimic.

Dacă n-aș fi iubit asta — puterea de a nu depinde de Putere — și libertatea mea, mai presus de orice, probabil că aș fi acceptat oferta directă a unuia dintre ”șefii lor”. N-au trecut mulți ani de la acel moment. Tot la o masă eram. Doar că, probabil, nu s-au făcut poze atunci. Mi s-au oferit câteva sute de mii de euro pentru a face campanie premierului în funcție al României, omul care se visa și se pregătea să fie Președintele României. N-a ajuns. Nici măcar în turul doi.

Numai gândul că aș putea să depind de asta m-a asfixiat. Da, puterea corupe. Și, mai periculos, te învață să nu mai simți că te-a corupt. Și cea mai cruntă e coruperea morală: ai impresia că, dacă tu ai un interes, sigur toți au. Că dacă tu o faci pentru bani, nimeni nu stă la masă fără un preț.

Și, atunci, nu mai vezi oameni. Vezi lumea prin propria ta reflexie din oglindă.

Înțeleg știrea. „Bolojan și Morar, la aceeași masă.” Înțeleg și furia oamenilor. „Sigur e ceva la mijloc!” Pentru că o relație normală e anacronică în aceste vremuri. Nu-i normal ca premierul României, sâmbătă seara, să se vadă cu un om de media și să povestească despre aniversarea de 86 de ani a mamei sale.

Apropo, știți ce vorbeam în momentul în care a fost făcută poza din restaurant…?

Domnul Bolojan e surprins cu telefonul în mână. Era 21:44. De unde știu? Pentru că o singură dată a scos telefonul în timpul cinei, ca să îmi trimită titlul unei cărți despre care îmi povestea:

E singurul mesaj, după cel de Anul Nou, pe care care l-am schimbat în 2026. Cred că de la fiecare întâlnire cu Ilie Bolojan am plecat cu un titlu de carte. Știu că în folclor se va împământeni „adevărul” că am fost la șpriț cu Bolojan. În conștiința publică e greu de fixat ideea că un politician român poate citi și cărți.

Cartea despre care îmi povestea la cină, Careless People, e mărturia unei foste directoare la Facebook (Meta), care descrie cum o companie uriașă ajunge să sacrifice etica umană pe altarul puterii și profitului.

Cartea e o critică la adresa marilor lideri și sugerează că oamenii care dețin putere pot fi „grăbiți, iresponsabili și insensibili la suferința altora”.

Știu că în aceste vremuri, tocmai cel care mi-a recomandat cartea pare omul „careless” din vârful României. Nici eu nu îi înțeleg toate deciziile, unele lipsite tocmai de „grijă”.

Dar nu asta e ideea cărții. Nu e despre păcatul de a fi nepopular, ci despre pericolul de a fi iresponsabil. Nu e despre decizii grele pe moment, ci despre fuga liderilor de consecințele faptelor lor.

De altfel, titlul cărții pleacă de la celebra replică din Marele Gatsby:

„Erau oameni nepăsători… distrugeau lucruri și vieți, apoi se retrăgeau în banii lor sau în vasta lor nepăsare… și îi lăsau pe alții să curețe mizeria pe care o făcuseră.”

Acum, nu știu cine e Bolojan… Cel căruia nu-i pasă? Sau cel care curăță mizeria pe care alții au făcut-o?

Dar ceea ce am învățat în ultimii 25 de ani e că adevărații nepăsători au căutat cu orice preț popularitatea, promovarea și validarea. Și au avut grijă să și le cumpere cu sute de mii de euro, milioane. Și când nu le-a mai ieșit, s-au retras în banii și nepăsarea lor.

Când cureți mizeria, riscul e să te îngropi în ea. Să fii numit „gunoi” de oricine și lumea să dea masiv like la asta. Lui Bolojan nu îi pasă de like-uri. Asta știu sigur. Nu caută validare și asta îl face insuportabil. Sper doar să fie responsabil. Și să nu se izoleze, precum în cartea Careless People, de consecințele faptelor lui, lăsând în urmă oameni și o societate afectată.

Asta e treaba lui. Treaba mea e să îmi văd de treaba mea. Și să mă însoțesc în viață de oameni care, indiferent de funcție, la o masă la restaurant, îmi oferă o carte de citit, nu un plic cu bani. Oameni care mă întreabă ce mai fac, nu cât fac. Care vor să știe ce gândesc, nu ce pot obține. Care vin cu o idee, nu cu o datorie.

Restul sunt doar tranzacții. Iar eu, sâmbătă seara, nu fac contabilitate; vreau să trăiesc normalitate. Și noaptea, când ajung acasă, să pun capul liniștit pe pernă.

Mihai Morar

EPILOG

În ultimul an, am stat la aceeași masă și cu George Simion. Și vreau să povestesc asta. Însă doar cercului de abonați ai Clubului „Oameni Normali”.